Laptop nou cu o dubiosenie de tastatura spanioleasca. Partea buna e ca, daca vreau (doar daca vreau si in nici o alta situatie in afara de cea in care vreau), pot scrie cu diacritice fara sa apelez la mariajul de circumstanta dintre tastele Alt (el) si Shift (ea), adic… aaa… adica nu, ctrl + z la replica asta.
Prin urmare, España. Cu ñ, ca deh, ne permite tastatura. Pauza. Cum dracu salvezi in wordu´2007 pe care un burtos plictisit ti l-a instalat pe windowsu´vista, contra unei hartii portocalii de 50? (un chilipir!). Inca cercetam. Moment de imbecilitate maxima. Paroxism. Clicuri, whatthefuckuri, clicuri, copiar, cortar, pegar, de guardar a auzit cineva?¿ Iacata si un semn al intrebarii stand in cap, ca sa vaza dujmanii ca avem. Daca nu valoare, macar semne de intrebare. Ca rimeaza. Si Evrika! Gasit guardar-ul, sub forma de una bucata iconita alb-albastra intruchipand vesnica discheta. Stanga sus, pentru amatori-intrebatori-nestiutori.
Ok, rewind. Nestiutori-intrebatori, bla blu bli, ñ cu. España, urmare prin. Prin Barcelona, si anume. Pe ramble, printre tăpi, sangrii si cerveze (de marimi invers proportionale cu gradul de chinez(ar)ism al chelnerului – asta e pentru cunoscatori!), cu tutuluti (de asemenea pentru cunoscatori, altii decat cei de mai sus) si flori (pentru cunoscatori si pasionati in numar de una bucata mama de baboi), si cu statui umane care, in cel mai dulce grai mioritic, isi baga ce cred ele de cuviinta (asta e pentru toata lumea, mai putin pentru pudibonzi), printre Zări, Espriţi, Camperşi, Hilfigări, dar fara Gapi (indicatie scenica: huiduieli), datatoare de balerini noi care au costat o avere si de pantofi negri-toc-super-mega-pitzi-cool care au costat o avere si inca 60 de euroi pe deasupra, ca doar nu sunt numai baboi, ci si o doamna, ce vorba cartii!
Si din Barcelona, prin Valldoreix\unde am sezut pe-un pres, prin La Floresta\unde m-am imbracat cu vesta, pana la San Joan\unde am mancat calcan (Lazar, imi cer scuze, nu m-am putut abtine, it’s addictive!). Carevasazica, la haspeu\sa castig si eu un leu… recte, un euroi. Sau una-mie-nu-spui-cati, ca am dat cu subsemnata cum ca un voi spune nici spanzurata de unghii deasupra flacarilor iadului. Care haspeu suge, pentru ca ‘pute’ e obsolete. Dar despre asta intr-un episod viitor, pentru ca baboii mai trebuie sa si doarma. E in codul lor genetic.
